dragonulteo
Administrator Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 70
Fernando José Torres Sanz (n. 20 martie 1984, Madrid, Spania) este un fotbalist spaniol care evoluează pe postul de atacant la formaţia engleză Liverpool F.C. şi la echipa naţională de fotbal a Spaniei. Este poreclit El Nińo (Copilul).
Şi-a început cariera la Atlético Madrid, fiind promovat dintre juniorii acestei echipe. Şi-a făcut debutul ca profesionist în 2001 şi de-a lungul activităţii la clubul madrilen a marcat 75 de goluri în 174 de meciuri jucate în La Liga, câştigându-şi atunci porecla de El Nińo. Înainte de aceasta, Torres a jucat două sezoane în Segunda División, marcând şapte goluri în 40 de meciuri. S-a alăturat clubului Liverpool în 2007, după ce acesta a plătit o sumă–record pentru transfer, şi în primul sezon acolo a fost primul jucător care a marcat peste 20 de goluri în campionat pentru acest club într-un singur sezon după performanţa similară a lui Robbie Fowler în sezonul 1995-1996.
Torres este internaţional spaniol, debutând pentru naţionala ţării sale într-un meci contra Portugaliei în 2003. De atunci, a participat la trei turnee finale: Campionatul European din 2004, Campionatul Mondial din 2006 şi Campionatul European din 2008. În turneul din 2004 nu a marcat niciun gol, dar la Cupa Mondială din 2006 a înscris de trei ori. Torres este autorul golului victoriei în finala câştigată de Spania cu 1–0 în faţa Germaniei în finala Campionatului European din 2008.
pus acum 16 ani
dragonulteo
Administrator Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 70